sâmbătă, 30 ianuarie 2010

Vizita in orasul “Frietz”

5 septembrie, 2008


Un oras. Cladiri inalte, statui mari, mici..tot felul de cladiri …parca imi aminteste de viena…dar in acelasi timp de multe alte orase. Il vizitez…in zbor. Vad toate cladirile minunate, e frumos, imi place... dureaza...mult, dar pana la urma ma opresc.. fara sa vreau, normal, doar sunt intr-un vis,nu?.. eh dar eu nu stiu asta. Am aterizat si ma plimb pe o strada. In jurul meu se plimba si alti oameni, unii normali, altii nu. In ce sens... In primul rand erau foarte slabi, negri si cu fata supta, si erau imbracati toti in zdrente, ca si niste cersetori, ca si niste scheleti ambulanti. M-am speriat putin, dar majoritatea erau normali asa ca am continuat sa merg pe diferite strazi. Oamenii acestia se inmulteau din ce in ce mai mult, pana sa imi dau seama ca erau peste tot. Atunci am intrat cu adevarat in panica. Am inceput sa fug, si am incercat sa ii evit pe acesti oameni. Chiar imi amintesc pe doi dintre ei care povesteau, si am auzit putin din ce au zis. “oo, ce multi romani sunt pe aici...”. Chiar m-a speriat replica aceasta mai ales ca era in... romana! Apoi am vazut o familie. De oameni normali. Ooh.. ce usurare. I-am auzit vorbind in maghiara... sau cel putin asa mi s-a parut. Era o femeie, un pic mai durdulie, la varsta a doua, si am intrebat-o in engleza unde sunt... Si ea mi-a raspuns ca sunt in Frietz..., deci mi-am spus eu undeva prin Germania, desi banuiam si inainte. Apoi mi-a spus sa vin cu ei, dar imediat dupa aceea, m-am trezit, sau a inceput alt vis?

vineri, 29 ianuarie 2010

Fara cale de scapare

16 august 2008

Eram in..in ..da.. intr-o cladire. Cred. Si... si ...pai nu stiu cum a inceput totul, dar stiu ca trebuia sa ajung in curtea acelei cladiri, si de aceea trebuia sa strabat cladirea. Nu stiu de ce, dar cladirea aceea mi se pare ca era o scoala... E un vis, deci nu pot sti.. Asadar, poate cineva mi-a spus, poate eu stiam ca erau doua intrari si eram mai multi copii, sau ca sa nu gresesc cu ceva, oameni, vreo zece oameni, dar tin minte si cativa copii. In fine. Toti se imbulzeau spre una din intrari, desi eu stiam ca drumul cel mai scurt este pe cealalta intrare. Dar nu ma puteam impotrivi si am fost impinsa intr-o cursa. Cu greu am ajuns intr-o camera. Decorul? Habar nu am dar stiu ca am coborat ceva scari. Intortocheate? Cu siguranta, cat mai incurcate. Apoi erau niste scari care duceau in sus. Eu ramasesem ultima, asa ca m-a cuprins frica. Am luat-o la goana pe scari, sau mai mult pe adanciturile si formele ciudate. Toate duceau in directii diferite. Stiu ca eram foarte dezorientata. Am ajuns. Dar nu in curte cum credeam, ci intr-o alta camera. Una circulara. Dar in jurul meu nu vad nici o iesire. Doar cea pe care venisem. E posibil? Apoi vad un picior. Piciorul iesea din urmatorea iesire, intrare.. totuna imi era.. o usita de scapare. Nu stiu cum, dar pana la urma am reusit sa ma catar sus si sa vad un coridor. Am fugit prin el, iar mai in fata il vedeam pe baiatul al carui picior il vazusem la intrare. Fug si eu dupa el, dar acesta grabeste pasul. Cum era mai mic, eu am reusit sa il ajung.
-Ce se intampla aici?
-Nu mai e cale de scapare..( acuma..inventez si eu, chiar nu mai stiu ce a zis..dar stiu ca era de rau..)
- Cum? Am zis eu, dar nu am mai continuat pentru ca baiatul disparuse.. si asa a disparut si visul meu pentru ca a inceput alt vis de care nu imi mai aduc aminte.

joi, 28 ianuarie 2010

Urmarite

Eram impreuna cu colega mea de clasa Denisa N., si eram parca la receptia unui hotel..Dar stiu ca femeia de la receptie ne-a zis ca putem sa ne luam cartile de scoala numai a doua zi intre 12 si 1, si va trebui sa venim intr-o pauza… Ca si cum ar fi fost o scoala acolo langa hotelul acela, si era prima zi de scoala, a doua zi. Ciudat, fooarte ciudat. Tot langa noi, imi amintesc ca mai devreme, in vis, am fost acolo..
Era o cladire mare, si trebuia sa urci mai sus, cum ar veni la primul etaj, unde ajungeai la “magazin”. Era un fel de magazin, dar stiu ca era extrem de mare, iar daca iti ridicai privirea, tavanul era sus de tot, ceea ce imi dadea senzatia ca sunt intr-o fabrica.. De asemenea la ora aceea era inchis, ceea ce inseamna ca am intrat cand nu aveam voie. Dar parca eu vroiam sa intru neaparat... Totodata stiu ca am aprins luminile, si am inceput sa ne uitam la papuci..nu stiu parca erau si jucarii, dar stiu ca ne uitam la papuci. Si erau papuci cu animale, si colorati. Apoi au inceput sa se stinga treptat luminile, si ne-am grabit sa le stingem pe cele ramase aprinse, iar apoi ne-am pitit langa un stand dinacela cu papuci, speriate. Dupa aceea, stiu ca mi-am intors privirea spre dreapta si am vazut ca afara pe cladirea de langa, cam la aceeasi inaltime cu noi era un lunetist care ne fixa. Oaa,(in gandul meu) Ne-am pitit si mai tare cu speranta ca nu ne vazuse, fiind intuneric... Dar ceva l-a distras, stiu ca am auzit un bufnet, si el s-a uitat in directia opusa, si atunci noi am zbughit-o de acolo, incercand sa iesim din cladire. De urcat nu stiu cum am urcat dar de coborat nu puteam numai daca saream de la...aproximativ 3-4 metri(doar:))) Stiu ca Deni a sarit, si a fugit, si apoi am sarit si eu, si am aterizat si am inceput sa ma rostogolesc, si a fost o senzatie foarte neplacuta, stiu ca parca zburam peste masini, ca si cum cazusem pe o trambulina si ma catapultase prin aer. Pana la urma am ajuns pe jos si m-am ridicat cu greu, ametita fiind, si am inceput sa fug, chiar daca strazile si cladirile imi erau necunoscute.
Am fugit o vreme, si apoi am vazut ca daca o cotesc la stanga ajung pe strada Micu Klein, care da in strada Eminescu, unde locuieste bunica mea. M-am bucurat. Am inceput sa fug intr-acolo. Stiu ca am trecut pe langa 3 barbati chiar cand dadeam coltul, si tin minte ca povesteau despre noroc si ghinion. Ca ei nu au niciodat noroc. Sau ceva asemanator... Apoi mi-am continuat fuga, si nu stiu cum m-au ajuns din urma chiar cand eram in dreptul portii cu gratii a casei dinaintea casei bunicii, asa incat vedeai in curte. Acolo dormea cainele vecinului. Din nou cei trei au inceput sa vorbeasca ceva si mi-am dat seama ca aveau de gand sa sperie cainele, dar nu stiu de ce. Eu le-am zis sa-l lase in pace pe Axel, ca nu-i place sa fie speriat, si am mai zis eu ceva, dar nu mai stiu ce...
Apoi stiu ca era ceva mic desen pe perete, si era desenata o inimioara in jurul lui. Si stiu ca eu facusem desenul dar cineva facuse inimioara, dar nu-mi placea, si le-am zis acelor oameni ca “uite ce mi-au facut cu desenul”, si ei mi se pare ca au zis “dar e frumos desenul”.
Dupa aceea, mi-am amintit ca eu de fapt eram urmarita, sau doar credeam ca mai eram... si am fugit deschizand usa de la casa bunicii si intrand linistita ca am scapat de pericol, astfel terminandu-se si visul meu.

marți, 26 ianuarie 2010

Disparitie...

(data nu o stiu exact, prin iulie)

Eram in Satu Mare. Pe strada Eminescu. Intuneric... totul este diferit... unde este biserica? Vad doar un acoperis lung,subtire si ascutit..neeeegru. Nu recunosc nimic... dar cand pun intrebari in cap parca niste voci fantomatice imi raspund... Nu stiu daca asta e doar in capul meu sau in afara...poate sunt chiar fantome...apoi cineva imi sopteste..sau vad o placuta pe care scrie..strada Death people.. sau doar initialele D.P. Sigur initialele. Fug speriata pe alte strazi si mai intunecate. Nu vegheaza nici o lumina...sunt foarte speriata.. apooi... nu mai tin minte cum am revenit..dar tot in vis...
Era lumina. Eram intr-o masina. Stateam in spate,iar langa mine era bunica. In fata mama conducea. Apoi plangand mi-a povestit bunica ce se intamplase.. si aflasem ca eu am disparut. Doi ani trecusera de cand am disparut si nimeni nu ma gasise. Spunea ca ei ii venise timpul pentru ca asa spusese doctorul acum doi ani..ca acum ar trebui sa moara la 50 de ani...[cum e posibil sa aiba 50 de ani?]..si mi-a spus ca tanti Duşiţa a murit [ veche prietena din copilarie a bunicii...care azi in afara visului este in vizita la Satu Mare].
Am ramas masca. Am intrebat ce s-a intamplat la scoala..cum de am disparut.. si mi-a spus ca imi gasisera lucrurile, si ca disparusem in ora de fizica sau chimie. Si tin minte ca mi-a zis ca profesoara de chimie mi-a gasit cheile in banca.
Toti erau mai batrani cu 2 ani acum...totul era ciudat. Cate lucruri se puteau intampla in 2 ani...si eu am disparut...am disparut...!!!
Ma uitam foarte suparata spre drumul ce se desfasura in fata noastra..parca eram in filmele americane.. un drum luung si drept , iar in stanga si dreapta doar nisip si pulbere.... asa s-a spulberat si visul meu cand m-am trezit.

luni, 25 ianuarie 2010

Visul cu crime....

notat: 23 Iulie 2008

(a avut loc in noaptea zilei a doua spre a treia la Baile Herculane, 12.07.2008)


Mai tin minte doar niste faze:

Eram in baie la bunica mea... asta-i sigur...si stiu ca parca...in chiuveta mi-am scapat ceva bijuterii...tin minte oricum un cercel negru cu ceva pisicuta. Din realitate. Si am reusit sa-i recuperez, dar stiu ca era agitatie in jurul meu...parca nu stiu...erau ceva lichide albastre si verzi...poate oameni morti, nu stiu, chiar nu imi mai amintesc...

Apoi nu stiu ce s-a mai intamplat dar stiu ca dupa mai mult timp...eram tot in casa bunicii mele impreuna cu bunica, si cred ca eram speriate. Bunica mea a lasat pisica afara, adica pe terasa, si a iesit si ea afara sa se uite prin jur. Eu o asteptam in bucatarie..., poate agitata. Apoi am auzit... o impuscatura...DOUA, TREI, PATRU, CINCI, SASE, poate chiar douazeci..cu siguranta nu le-am numarat. Pe bunica mea o impuscase cineva.. Nu stiu... am senzatia ca mai murise cineva in acest vis, dar chiar nu mai stiu. Eu speriata am iesit afara tarandu-ma pentru ca pisica a inceput sa miaune speriata; stiu ca l-am vazut pe individul vinovat printr-o crapatura si era in curtea vecinului de mai incolo, adica nu cel ce locuieste sub apartamentul bunicii; iar omul acela se intalnise cu o femeie, si cu o copila. Chiar daca este doar un vis, omul era mare si masiv, cum sunt toti oamenii rai.

Si apoi ceata...am auzit niste zgomote obisnuite, si apoi niste cuvinte articulate, clare, ale bunicii mele, si un trosc! ...bunica tocmai se lovise cu capul intr-o etajera, si ma trezise cu tipatul ei.. ce coincidenta... apoi am auzit-o pe mama razand si am deschis ochii. Si a spus “Acum vezi stele verzi?”, iar bunica i-a raspuns” Da, iar m-am lovit la cap!”, si apoi le-am spus eu despre visul meu, fara sa las vreun detaliu sa-mi scape, desi poate aici am scris tot ce-mi amintesc.
Cred ca am visat asa ceva pentru ca am vazut filmul "The happening".Il recomand...e super tare...dar aveti grija, poate o sa aveti cosmaruri.


Acesta a fost primul vis notat...Chiar m-a impresionat, si nu in sensul pozitiv.:)



duminică, 24 ianuarie 2010

Introducere în lumea viselor mele

Bună!:)
În primul rând, sa facem cunoştinţă. Mă numesc Teodora, mai scurt Teo, şi am şaişpe' ani.
Mi-am propus sa creez acest blog pentru ca mă gândeam să-mi scriu anumite vise...<
La început mă gândeam la visele pe care le am atunci când dorm, dar probabil ca nu mă voi putea abţine sa nu postez şi anumite gânduri care mă macină, şi sentimente...<
Poate ca o sa consideraţi aceste vise nesemnificative, poate ca sunt, poate ca nu, dar pentru mine sunt ca o aventură în timpul nopţii!...Nici nu ştiu ce sa cred despre semnificaţiile viselor. Ştiţi şi voi...cu siguranţă aţi citit. Nu prea am încredere în ele, ca de altfel nici în horoscop care este schimbator...Ajung sa cred doar în chestiile bune care sunt scrise in horoscop :)).
Oricum, mie îmi place sa visez... chiar şi coşmarurile sunt interesante de multe ori, pentru ca sunt palpitante, şi totuşi de cele mai multe ori lipsite de finaluri fericite.
În următoarele postări am sa scriu câteva din visele de vara trecută pe care mi le-am notat.
Poate va întrebaţi cum de am reuşit sa îmi scriu visele, având în vedere ca de cele mai multe ori când te trezeşti nu mai îţi aminteşti ce ai visat chiar dacă încerci din răsputeri.. Ei bine, eu mi-am propus să-mi notez visele, aşa că în fiecare dimineaţă îmi notam ultimul vis, fie şi cu ochii pe jumătate închişi încercând să-mi amintesc fiece mic detaliu, şi veţi observa că există mici lacune în anumite vise pe care le voi posta.
Cam atât aş avea de spus, mai multe în următoarea postare unde voi transcrie primul vis pe care
l-am notat vara trecută.