Urmarite

Eram impreuna cu colega mea de clasa Denisa N., si eram parca la receptia unui hotel..Dar stiu ca femeia de la receptie ne-a zis ca putem sa ne luam cartile de scoala numai a doua zi intre 12 si 1, si va trebui sa venim intr-o pauza… Ca si cum ar fi fost o scoala acolo langa hotelul acela, si era prima zi de scoala, a doua zi. Ciudat, fooarte ciudat. Tot langa noi, imi amintesc ca mai devreme, in vis, am fost acolo..
Era o cladire mare, si trebuia sa urci mai sus, cum ar veni la primul etaj, unde ajungeai la “magazin”. Era un fel de magazin, dar stiu ca era extrem de mare, iar daca iti ridicai privirea, tavanul era sus de tot, ceea ce imi dadea senzatia ca sunt intr-o fabrica.. De asemenea la ora aceea era inchis, ceea ce inseamna ca am intrat cand nu aveam voie. Dar parca eu vroiam sa intru neaparat... Totodata stiu ca am aprins luminile, si am inceput sa ne uitam la papuci..nu stiu parca erau si jucarii, dar stiu ca ne uitam la papuci. Si erau papuci cu animale, si colorati. Apoi au inceput sa se stinga treptat luminile, si ne-am grabit sa le stingem pe cele ramase aprinse, iar apoi ne-am pitit langa un stand dinacela cu papuci, speriate. Dupa aceea, stiu ca mi-am intors privirea spre dreapta si am vazut ca afara pe cladirea de langa, cam la aceeasi inaltime cu noi era un lunetist care ne fixa. Oaa,(in gandul meu) Ne-am pitit si mai tare cu speranta ca nu ne vazuse, fiind intuneric... Dar ceva l-a distras, stiu ca am auzit un bufnet, si el s-a uitat in directia opusa, si atunci noi am zbughit-o de acolo, incercand sa iesim din cladire. De urcat nu stiu cum am urcat dar de coborat nu puteam numai daca saream de la...aproximativ 3-4 metri(doar:))) Stiu ca Deni a sarit, si a fugit, si apoi am sarit si eu, si am aterizat si am inceput sa ma rostogolesc, si a fost o senzatie foarte neplacuta, stiu ca parca zburam peste masini, ca si cum cazusem pe o trambulina si ma catapultase prin aer. Pana la urma am ajuns pe jos si m-am ridicat cu greu, ametita fiind, si am inceput sa fug, chiar daca strazile si cladirile imi erau necunoscute.
Am fugit o vreme, si apoi am vazut ca daca o cotesc la stanga ajung pe strada Micu Klein, care da in strada Eminescu, unde locuieste bunica mea. M-am bucurat. Am inceput sa fug intr-acolo. Stiu ca am trecut pe langa 3 barbati chiar cand dadeam coltul, si tin minte ca povesteau despre noroc si ghinion. Ca ei nu au niciodat noroc. Sau ceva asemanator... Apoi mi-am continuat fuga, si nu stiu cum m-au ajuns din urma chiar cand eram in dreptul portii cu gratii a casei dinaintea casei bunicii, asa incat vedeai in curte. Acolo dormea cainele vecinului. Din nou cei trei au inceput sa vorbeasca ceva si mi-am dat seama ca aveau de gand sa sperie cainele, dar nu stiu de ce. Eu le-am zis sa-l lase in pace pe Axel, ca nu-i place sa fie speriat, si am mai zis eu ceva, dar nu mai stiu ce...
Apoi stiu ca era ceva mic desen pe perete, si era desenata o inimioara in jurul lui. Si stiu ca eu facusem desenul dar cineva facuse inimioara, dar nu-mi placea, si le-am zis acelor oameni ca “uite ce mi-au facut cu desenul”, si ei mi se pare ca au zis “dar e frumos desenul”.
Dupa aceea, mi-am amintit ca eu de fapt eram urmarita, sau doar credeam ca mai eram... si am fugit deschizand usa de la casa bunicii si intrand linistita ca am scapat de pericol, astfel terminandu-se si visul meu.