Fara cale de scapare

16 august 2008

Eram in..in ..da.. intr-o cladire. Cred. Si... si ...pai nu stiu cum a inceput totul, dar stiu ca trebuia sa ajung in curtea acelei cladiri, si de aceea trebuia sa strabat cladirea. Nu stiu de ce, dar cladirea aceea mi se pare ca era o scoala... E un vis, deci nu pot sti.. Asadar, poate cineva mi-a spus, poate eu stiam ca erau doua intrari si eram mai multi copii, sau ca sa nu gresesc cu ceva, oameni, vreo zece oameni, dar tin minte si cativa copii. In fine. Toti se imbulzeau spre una din intrari, desi eu stiam ca drumul cel mai scurt este pe cealalta intrare. Dar nu ma puteam impotrivi si am fost impinsa intr-o cursa. Cu greu am ajuns intr-o camera. Decorul? Habar nu am dar stiu ca am coborat ceva scari. Intortocheate? Cu siguranta, cat mai incurcate. Apoi erau niste scari care duceau in sus. Eu ramasesem ultima, asa ca m-a cuprins frica. Am luat-o la goana pe scari, sau mai mult pe adanciturile si formele ciudate. Toate duceau in directii diferite. Stiu ca eram foarte dezorientata. Am ajuns. Dar nu in curte cum credeam, ci intr-o alta camera. Una circulara. Dar in jurul meu nu vad nici o iesire. Doar cea pe care venisem. E posibil? Apoi vad un picior. Piciorul iesea din urmatorea iesire, intrare.. totuna imi era.. o usita de scapare. Nu stiu cum, dar pana la urma am reusit sa ma catar sus si sa vad un coridor. Am fugit prin el, iar mai in fata il vedeam pe baiatul al carui picior il vazusem la intrare. Fug si eu dupa el, dar acesta grabeste pasul. Cum era mai mic, eu am reusit sa il ajung.
-Ce se intampla aici?
-Nu mai e cale de scapare..( acuma..inventez si eu, chiar nu mai stiu ce a zis..dar stiu ca era de rau..)
- Cum? Am zis eu, dar nu am mai continuat pentru ca baiatul disparuse.. si asa a disparut si visul meu pentru ca a inceput alt vis de care nu imi mai aduc aminte.